Firmă de distribuţie de film: Decizia închiderii cinematografelor este o mare lovitură. Cinematografele şi teatrele sunt spaţiile în care distanţarea socială, purtarea măştii şi dezinfectarea celor prezenţi sunt cel mai uşor de controlat şi respectat

Autor: Roxana Rosu 07.10.2020

Decizia închiderii cinematografelor în Bucureşti a venit ca o mare lovitură pentru distribuitori, exploatanţi şi public şi ea a fost luată fără nicio argumentare sau consultare a operatorilor din domeniu, spun reprezentanţii Bad Unicorn, firmă de distribuţie de film.

”Decizia închiderii cinematografelor în Bucureşti a venit ca o mare lovitură pentru distribuitori, exploatanţi şi public. S-a luat fără nici o argumentare care să dovedească cazuri înregistrate în aceste spaţii şi fără nici o consultare a operatorilor din domeniu. A fost anunţată de astăzi pe mâine, fără nici un fel de măsuri de spirjin al celor direct afectaţi. Cinematografele şi teatrele sunt spaţiile în care distanţarea socială, purtarea măştii şi dezinfectarea celor prezenţi sunt cel mai uşor de controlat şi respectat, iar operatorii sălilor se achită exemplar de asta. Motiv pentru care nici nu a fost depistat vreun focar”.

Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă din Bucureşti a anunţat marţi o serie de măsuri, ca urmare a creşterii numărului de infectări cu COVID-19, inclusiv închiderea sălilor de spectacole şi concerte, precum şi a restaurantelor şi cafenelelor la interior.

Miercuri, prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, a anunţat că în şedinţa Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă s-a decis şi închiderea barurilor, cluburilor, discotecilor, cazinourilor şi sălilor de jocuri, cu excepţia jocurilor de pariuri şi loterie în care doar se plasează bilete.

Bad Unicorn pregăteşte lansarea, pe 9 octombrie, în cinematografele din România a filmului polonez Corpus Christi, nominalizat la Oscar. Compania a decis să lanseze totuşi filmul în oraşele în care acest lucru este posibil.

Corpus Christi va rula în peste 20 de cinematografe din 20 de oraşe din România din 9 octombrie. Filmul este inspirat din fapte reale, câştigător a 10 premii la Polish Film Awards şi cu peste 2 milioane de spectatori în Polonia.