Unu din zece lei cheltuiţi de români pe încălţări merg pe pantofii pentru copii, o piaţă de 125 mil. euro. Deichmann, Decathlon, CCC, Adidas şi Nike sunt cei mai importanţi cinci jucători din piaţă

Autor: Cristina Roşca 10.10.2020

Românii cheltuie anual peste 125 de milioane de euro pentru încălţările copiilor, pe o piaţă dominată clar de mărci şi retaileri internaţionali. Acest segment cântăreşte puţin în economia întregii pieţe de încălţări din România, circa 10%, dar fiind că pantofii pentru femei şi apoi cei pentru bărbaţi au cea mai mare pondere.

Cota de piaţă a acestui segment a rămas constantă în ultimii ani în contextul în care vânzările de pantofi pentru copii au crescut în ritm cu piaţa totală, mai exact cu peste 8% în 2019 faţă de anul anterior.