Reacţie la sancţiunile ASF: Cu toate deciziile şi majorările de capital, Euroins este în măsură să respecte chiar şi această nouă cerere a autorităţii de reglementare

Autor: Mircea Nica 01.10.2020

Compania a luat o serie de măsuri de re-echilibrare astfel încât valoarea pachetului financiar de susţinere depăşeşte 275 de milioane de lei. Cu toate deciziile şi majorările de capital, compania este în măsură să respecte chiar şi această nouă cerere a autorităţii de reglementare, au mai transmis reprezentanţii Euroins.

Euroins România examinează toate opţiunile legale pentru a obiecta sancţiunile aduse de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), după ce instituţia a efectuat un control inopinat, pe baza căruia s-a constatat o serie de deficienţe care au dus la o amendă de 600.000 de lei companiei şi a activităţii de supraveghere, care a dus la sancţionarea directorului general şi a directorului executiv al Euroins cu 1,5 mil. lei, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii Euroins.

„Ca urmare a deciziei ASF România privind retragerea autorizaţiei actualei conduceri executive, managementul executiv va fi asigurat în continuare de membrii consiliului de administraţie, în conformitate cu prevederile legale şi statutul companiei. Euroins România îi asigură pe acţionari, clienţi, părţile vătămate şi intermediari că va continua să opereze în mod normal, ca şi până acum”, susţin reprezentanţii societăţii.

În trimestrul al treilea al acestui an, Euroins România a primit deja peste 76 milioane lei ca împrumut subordonat, iar acţionarii au votat o nouă majorare de capital în valoare de 50 milioane lei.