Producătorul de fier din Cleveland-Cliffs preia subsidiara ArcelorMittal din SUA pentru 1,4 mld. dolari

Autor: Cristina Bellu 29.09.2020

Cleveland-Cliffs Inc, principalul producător de minereu de fier din America, urmează să preia activele susbidiarei locale a ArcelorMittal, cel mai mare  producător de oţel din lume, într-o tranzacţie estimată la aproximativ 1,4 mld. dolari, potrivit Reuters.

Acordul, anunţat luni de cele două companii, va face din Cleveland-Cliffs cel mai mare producător de oţel laminat din America de Nord, ArcelorMittal urmând să primească până la un sfert din businessul Cleveland-Cliff şi să permită firmei să ofere acţionarilor posibilitatea de buyback pe acţiuni.

Titlurile ArcelorMittal au crescut cu 8,3% la începutul zilei, fără a reuşi să compenseze pierderile înregistrate săptămâna trecută, când pieţele s-au prăbuşit din cauza îngrijorării generate de creşterea cazurilor de coronavirus, lucru care ar putea împiedica redresarea eco­nomică, notează Reuters.

Agenţia de ştiri a anunţat duminică, citând surse, că ArcelorMittal a negociat  fuzionarea operaţiunilor din SUA cu Cleveland-Cliffs, care a cumpărat în martie producătorul american de oţel AK Steel, pentru 3 miliarde de dolari.

ArcelorMittal va continua să activeze pe piaţa nord-americană, incluzând operaţiunile din Canada şi Mexic, unde anul trecut a produs 9 milioane de tone de oţel.

Businessul din SUA a ArcelorMittal are peste 18.000 de angajaţi şi 25 de unităţi, inclusiv mine şi combinate de fabricare a oţelului, producţia totală ajungând la 12,9 milioane de tone de oţel în 2019.