Firma de construcţii Tarr Const din Satu Mare, cu afaceri de 114 mil. lei: Anul 2020 a început promiţător. Considerăm că vom reuşi să generăm o cifră de afaceri egală cu cea de anul trecut sau chiar mai mare, în pofida pandemiei

Autor: Alina-Elena Vasiliu 28.09.2020

Printre clienţii din portofoliul Tarr Const se numără Electrolux, Altex, NEPI Rockcastle, Auchan, Kaufland, Draxlmaier, potrivit site-ului companiei.

O fermă de bovine, o hală de producţie, un depou pentru autobuze electrice sunt câteva dintre proiectele la care lucrează Tarr Const, o companie de construcţii din Satu Mare deţinută de Tarr Attila Csongor.

„Anul 2020 a început promiţător, iar până la această dată, chiar şi în condiţiile actuale, generate de pandemia de COVID-19, considerăm că vom reuşi să generăm o cifră de afaceri egală cu cea de anul trecut sau chiar mai mare. Activitatea noastră a fost afectată minimal de pandemie. Am reuşit să menţinem ritmul de lucru propus, fără a întâmpina probleme majore“, spune Tarr Attila Csongor.

Compania lucrează acum la proiecte precum varianta de ocolire a oraşului Satu Mare, modernizarea şi extin­derea traseului pietonal din Satu Mare, înfiinţarea unei ferme de bovine a firmei Bulls Man, extin­derea unei hale de pro­ducţie şi construirea uneia noi pentru Iron Company, amenajarea unui terminal transjudeţean – translocarea şi construirea unui depou pentru autobuze electrice/ hibrid, precum şi a unei staţii de încărcare în Satu Mare.