Familia Anghel a ajuns la afaceri de 26 milioane de euro cu producătorul mezelurilor Marisan. Marisan deţine astăzi şi propria reţea de magazine, care însumează 120 de unităţi

Autor: Laurentiu Cotu 25.09.2020

Maribo Prodcarn, producătorul me­zelurilor Marisan, deţinut de familia Anghel, a raportat pentru 2019 o cifră de afaceri de peste 122 mil. lei (aproximativ 26 mil. euro), în creştere cu 13,6% faţă de anul anterior, potrivit calculelor făcute de ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor. Profitul companiei s-a înjumătăţit anul trecut, la 798.000 de lei (168.000 de euro), de la un câştig net de peste 1,6 mil. lei (353.000 de euro) în 2018, conform datelor publice. Compania a ajuns în 2019 la un număr mediu de 486 de angajaţi.

Familia Anghel a demarat afacerile în urmă cu mai bine de 20 de ani, atunci când a des­chis trei magazine alimentare mici. Cererea mare pentru mezeluri i-a determinat pe antre­prenori să intre în afacerile cu carne, astfel că familia Anghel a cumpărat o fostă fermă agricolă de stat cu câteva zeci de mii de euro.