Proiect european de 4,6 mil. euro pentru reabilitarea spitalului municipal din Băileşti, judeţul Dolj

Autor: Laurentiu Cotu 02.09.2020

Primăria Băileşti, judeţul Dolj, a accesat un proiect european de 22,3 mil. lei (4,6 mil. euro) pentru  reabilitarea termică şi reducerea consumului energetic la unul dintre cele mai vechi spitale din sud-vestul Olteniei, spitalul municipal ’’Prof. dr. Irinel Popescu’’. Finanţarea a fost obţinută în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020, pe Axa Prioritară 3, Prioritatea de Investiţii 3.1, Operaţiunea B SUERD pentru creşterea eficienţei energetice în clădirile publice. 

Proiectul presupune izolarea termică a faţadelor clădirilor, reabilitarea termică a sistemului de încălzire şi furnizare a apei calde, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei şi a unui sistem de climatizare, modernizarea instalaţiilor de iluminat, precum şi implementarea unor sisteme de management energetic, având ca scop îmbunătăţirea eficienţei energetice şi monitorizarea consumurilor de energie. Proiectul urmează să fie finalizat până în data de 22 decembrie 2022.