Producătorul de cablaje auto Fujikura a renunţat la peste 1.000 de angajaţi într-un an. Cifra de afaceri de 241 mil. lei, profitul net de 6,3 mil. lei, dar şi numărul de salariaţi ai companiei au fost în scădere în 2019

Autor: Laurentiu Cotu 27.08.2020

Producătorul de cablaje auto Fujikura Automotive România, subsidiara locală a grupul japonez Fujikura, a raportat pentru 2019 o cifră de afaceri de 241,2 mil. lei (50,9 mil. euro), în scădere cu 20,6% faţă de anul anterior, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor. 

Profitul companiei a scăzut anul trecut cu 43%, ajungând la aproximativ 6,3 mil. lei (1,3 mil. euro), de la 11,2 mil. lei (2,4 mil. euro) în 2018, conform datelor publice. Fujikura Automotive România a avut anul trecut la un număr mediu de 2.697 de angajaţi, cu 1.069 de oameni mai puţin decât în anul precedent, potrivit site-ului mfinanţe.ro.