Daniel Ben-Yehuda, director general Sheraton Bucharest Hotel: În această perioadă am reuşit să depăşim cu greu 15% grad de ocupare. Este doar un an de supravieţuire

Autor: Miruna Diaconu 14.08.2020

Veniturile obţinute din organizarea de evenimente reprezentau o cotă importantă în afacerile hotelului Sheraton. Grand Plaza Hotel, compania care operează hotelul Sheraton, a avut în 2019 o cifră de afaceri de 61,5 milioane de lei, în creştere cu 11% faţă de anul precedent.

Daniel Ben-Yehuda, directorul ge­neral al al hotelului de cinci stele Sheraton din Bucureşti, spune că pan­demia şi-a lăsat o amprentă semni­ficativă asupra afacerilor hote­lului, astfel că în această perioadă gradul de ocupare abia dacă depăşeşte 15-20%, iar pentru anul acesta pierderile s-au ridicat şi la marje de 90%.

„Din păcate, anul 2020 este doar unul de supravieţuire, industria turismului fiind una dintre cele mai afectate şi care îşi va reveni cel mai greu. Având în vedere că Sheraton Bucharest Hotel este un hotel business din centrul capitalei, impactul este cu atât mai mare întrucât clienţii noştri corporate şi-au re­eva­luat planurile de călă­torie şi eveni­mente“, spu­ne pentru ZF Daniel Ben-Yehuda, directorul general al Sheraton Bucharest Hotel.