Compania de construcţii Octagon şi-a comprimat afacerile de patru ori în primul an de insolvenţă, până la 24 mil. lei. Constructorul este deţinut de mai mulţi asociaţi, printre care grecii Alexandros Ignatiadis şi Paschalis Paganias, conform platformei Confidas

Autor: Alina-Elena Vasiliu 13.08.2020

Constructorul Octagon Contracting & Engine­ering, în insolvenţă, a încheiat anul 2019 cu afaceri de doar 24 mil. lei, de patru ori mai puţin faţă de anul precedent, potrivit datelor disponibile pe site-ul Ministerului de Finanţe. Pierderile companiei s-au situat la peste 17 mil. lei, în vreme ce numărul de angajaţi s-a înjumătăţit până la 65.

Constructorul este deţinut de mai mulţi asociaţi, prin­tre care grecii Ale­xan­dros Igna­ti­a­dis şi Paschalis Pa­ga­nias, conform plat­formei Confidas.

Compania a intrat în insolvenţă la propria cerere la finalul lunii martie 2019 şi a fost pre­luată în adminis­tra­re judiciară de către CITR. Octagon a in­vocat explozia preţurilor materia­lelor de construcţii şi creşterea preţurilor manoperei, în con­diţiile în care contractele semnate cu clienţii erau la pre­ţu­rile din 2017.