Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a atras peste 294 de milioane de euro, bani europeni, pentru sustinerea somajului tehnic

Autor: Alexandru Nanu 07.08.2020

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) anunţat, în cel mai recent comunicat al instituţiei, că a reuşit să atragă fonduri europene în valoare de peste 294 de milioane de euro, pentru susţinerea măsurii şomajului tehnic.

Prin proiectul #SPER – SPRIJIN PENTRU ANGAJATORI ŞI ANGAJAŢI, dezvoltat prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020 (POCU), ANOFM a atras peste 294 de milioane de euro, bani care acoperă o parte importantă din sumele necesare pentru susţinerea măsurii şomajului tehnic, acordate angajatorilor afectaţi de măsurile adoptate la nivel naţional pentru combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, conform comunicatului publicat ieri pe site-ul instituţiei.  

„În ultimele luni ne-am concentrat să implementăm măsurile potrivite care să susţină piaţa muncii, însă la fel de important a fost şi să găsim surse externe de finanţare, pentru ca povara financiară să nu fie suportată doar din bugetul public” a declarat Victor Picu, preşedinte ANOFM.