Probleme în Statele Unite ale Americii: New York-ul se confruntă cu un exod al companiilor, pe fondul râspândirii de coronavirus. Aproximativ un angajator din patru intenţionează să-şi reducă prezenţa în oraş cu aproximativ 20%

Autori: Dorin Oancea , Mediafax 29.07.2020

Oraşul New York se află în faţa unui exod în masă al companiilor, în condiţiile în care firmele de servicii financiare şi profesionale iau în considerare reducerea prezenţei lor în oraş cu cel puţin 20 la sută din cauza coronavirusului, relatează Fox News.

Aproximativ un angajator din patru intenţionează să-şi reducă prezenţa în oraş cu aproximativ 20 la sută sau mai mult, potrivit concluziilor publicate de Partnership for New York City, un grup format din cei mai mari CEO de corporaţii. Circa 16 la sută intenţionează să mute locurile de muncă din New York în suburbii sau în alte locaţii.

Jumătate dintre companiile chestionate se aşteaptă ca doar 75 la sută din forţa de muncă să revină la birou cu normă întreagă. Mai mult, companiile se aşteaptă ca 10% dintre angajaţi să se întoarcă la birou în această vară şi doar 40 la sută până la sfârşitul anului, potrivit studiului realizat la mijlocul lunii mai şi publicat săptămâna trecută.

Potrivit studiului, New York ar putea pierde peste 37 miliarde de dolari din veniturile fiscale din următorii doi ani fiscali.