Spitalului Regional Craiova a primit undă verde. Comisia Europeană a aprobat finanţarea proiectului

Autor: Otilia Serescu 24.07.2020

Comisia Europeană a aprobat finanţarea Spitalului Regional Craiova, anunţă, vineri, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA).

Conform sursei citate, Spitalul Regional Craiova este cel de-al treilea spital regional pentru care Comisia Europeană a aprobat finanţarea, după spitalele regionale de la Iaşi şi Cluj.

Valoarea totală a proiectului major „Construirea şi echiparea spitalului regional de urgenţă în regiunea Sud-Vest”, selectat prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020 (Axa Prioritară 14 „Crearea infrastructurii spitalelor regionale de urgenţă”), este de 156.662.069 de euro.

Construirea celor trei spitale regionale de la Iaşi, Cluj şi Craiova, cu o valoare totală de 1,64 miliarde euro, reprezintă una dintre măsurile incluse în Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, elaborat de Guvernul României.