Afacerile producătorului de pâine Vel Pitar au crescut cu 15% în 2019, la peste 509 mil. lei. Anul 2019 este al nouălea consecutiv de creştere pentru producătorul care a anunţat în urmă cu doi ani o investiţie de 12 mil. lei într-o nouă fabrică în Bucureşti

Autor: Laurentiu Cotu 14.07.2020

Vel Pitar, liderul pieţei locale de morărit şi panificaţie, controlat de fondul de investiţii american Broad­hurst, a raportat pentru 2019 o cifră de afaceri de aproximativ 509,2 mil. lei (107,4 mil. euro), în creştere cu peste 15% faţă de anul anterior, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor. 2019 este al nouălea an consecutiv de creştere pentru producătorul care a anunţat în urmă cu doi ani o investiţie de 12 mil. lei într-o nouă fabrică în Bucureşti.

Compania a avut anul trecut un profit net de peste 43,9 mil. lei (9,3 mil. euro), în scădere cu 21% faţă de anul precedent, când producătorului de pâine a obţinut un câştig net de aproximativ 55,9 mil. lei (12 mil. euro), arată datele publice. Compania a ajuns anul trecut la un număr mediu de 2.269 de angajaţi.