Farmacistul Alex Ursuleanu, acţionarul farmaciilor Tinos Farm din Capitală, un business de 38 mil. lei: Vrem să vedem cum evoluează piaţa şi probabil din septembrie ne vom face o strategie pentru viitor

Autor: Georgiana Mihalache 13.07.2020

Tinos Farm a ajuns la 18 farmacii, dintre care cele mai multe în Bucureşti (15 unităţi), iar restul în Ilfov Businessul a crescut cu 15% în 2019 faţă de anul precedent, până la circa 38 milioane de lei.

Alex Ursuleanu, de profesie far­macist, acţionarul Tinos Farm, o afacere de familie cu 18 unităţi farmaceutice în Bucureşti şi Ilfov, analizează în prezent piaţa pentru a stabili care va fi strategia pentru business – extindere sau o posibilă vânzare.

Farmaciile au avut vânzări „record“ la produsele de protecţie şi la medicamente precum paracetamolul, pe fondul cererii mari din timpul crizei sanitare de COVID-19, după cum spune acţionarul companiei.

„Începutul de an a fost foarte bun, ca urmare a pandemiei vânzările au crescut, însă pe perioada verii resimţim o mică scădere. Per total, creşterea din perioada pandemiei cu scăderea de acum, probabil că suntem pe plus de 10-15% faţă de primele şase luni ale lui 2019“, a spus pentru ZF Alex Ursuleanu.