Ce spune premierul Ludovic Orban despre deschiderea restaurantelor

Autor: Laura Buciu 10.07.2020

Premierul Ludovic Orban a dat de înţeles, vineri, că nu vor fi deschise restaurantele în data de 15 iulie şi că decizia va fi amânată: „Să-mi fie iertat! Deşi am avut discuţii, din cauza creşterii numărului de cazuri, încă mai aşteptăm să luăm această decizie”, a spus Orban.

Întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Tulcea, dacă urmează, în 15 iulie, o nouă relaxare a restricţiilor, premierul Ludovic Orban a spus că obiectivul este limitarea răspândirii virusului, care „nu se poate face în condiţiile revenirii aproape la normal”.

„Ce mai sunt închise? Restaurantele din spaţii închise, unde să-mi fie iertat, deşi am avut discuţii, din cauza creşterii numărului de cazuri, încă mai aşteptăm să luăm această decizie. Competiţiile sportive cu spectatori, evenimentele culturale, teatrele, cinematografele în spaţii închise, concertele simfonice, opera - acestea au rămas închise. Ele au fost încadrate cu cel mai mare risc epidemiologic, în zona roşie”, a spus Orban.

Acesta a afirmat că este foarte greu să mai ia o decizie de relaxare într-un domeniu, cât timp numărul de cazuri noi de COVID creşte.

„E foarte greu să dai drumul la relaxare într-un domeniu atâta timp cât noi ne confruntăm cu o creşterea numărului de cazuri, care ne îngrijorează şi ne determină la o atitudine foarte energică, pentru a asigura respectarea regulilor de către toţi actorii instituţionali, atât din mediul public cât şi din mediul privat”, a mai spus premierul.