Brandul românesc de haine Etic, afaceri de 13 mil. lei, în uşoară scădere faţă de 2018

Autor: Georgiana Mihalache 10.07.2020

♦ Sub brandul Etic sunt în total nouă magazine, dintre care cele mai multe în Bucureşti ♦ Compania este activă pe piaţă din 2001, când a deschis primul magazin.

Caractero Stil SRL, compania sub care intră brandul de modă Etic şi cele nouă magazine de haine cu acelaşi nume, a raportat afaceri de 13 mil. lei în 2019, în scădere cu 5% faţă de anul anterior, arată datele publice de la ministerul de Finanţe.

Compania se menţine peste pragul de 13 mil. lei pentru al doilea an consecutiv, după ce a crescut de la an la an în ultimul deceniu. Profitul firmei care administrează brandul Etic a fost de 1 mil. lei în 2019, iar compania angajează 49 de persoane, mai arată datele publice.