ZF 15 minute cu un antreprenor. Laurenţiu Bănescu, Berea Zăganu: Consumatorii caută beri artizanale româneşti în perioada asta, încearcă să susţină afacerile mici şi antreprenorii locali
Berea Zăganu este prezentă în circa 300 de localuri HoReCa, acest segment reprezentând în mod normal 75% din vânzări, restul fiind contribuţia retailului.
Producătorul de bere Zăganu, ce deţine o fabrică în judeţul Prahova, şi-a bugetat o scădere a businessului în acest an de cel puţin 20%, procentul urmând a fi influenţat de evoluţia viitoare a numărului de cazuri, de măsurile luate de autorităţi şi de criza economică. Compania Fabrica de Bere Bună, care operează businessul, a obţinut în 2019 afaceri de 5,6 mil. lei, plus 16%, cu un număr mediu de 18 salariaţi. Pentru acest an era bugetat un nou avans, însă pandemia de Covid-19 a dat totul peste cap.
„A fost o perioadă foarte interesantă aceasta marcată de pandemia de Covid-19. Am avut două luni foarte bune, ianuarie şi februarie, chiar dacă sunt în extrasezon. Chiar şi prima jumătate din martie a mers la fel businessul, însă apoi după ce s-a instalat starea de urgenţă şi după ce s-au impus toate restricţiile, s-a oprit totul, mai ales în domeniul HoReCa, unde noi vindeam peste 75% din producţia de bere“, spune Laurenţiu Bănescu, cofondatorul companiei. În HoReCa nu s-au oprit doar vânzările, ci şi încasările, toată lumea a îngheţat plăţile, ceea ce a pus producătorul de bere într-o situaţie dificilă, spune Laurenţiu Bănescu. Au ajutat însă destul de mult măsurile luate de autorităţi, în primul rând asigurarea şomajului tehnic de către stat.