Asociaţia Română a Comercianţilor de Produse Agricole: „Decizia de a opri exporturile, venită din senin, afectează credibilitatea. Totul s-a prăbuşit, dar mai ales încrederea noastră pe piaţa externă. Acum, lumea te priveşte mai atent“

Autor: Florentina Niţu 18.06.2020

♦ Pe 9 aprilie, guvernul a decis suspendarea exportului de produse agroalimentare în afara spaţiului comunitar pe perioada stării de urgenţă, dar măsura a fost retrasă ulterior.

Asociaţia Română a Comercianţilor de Produse Agricole, o asociaţie formată din cei mai importanţi traderi de cereale din România, printre care Cargill Agricultura, CHS Agritrade şi Toros Agroport, susţine că pandemia de COVID-19 nu a fost cea mai mare provocare pentru jucătorii din agrobusiness, ci măsura luată de guvern de a opri exporturile de cereale pentru o săptă­mâ­nă şi condiţiile climatice nefavo­rabile, care, de altfel, vor conduce la scăderea recoltei de cereale şi a veniturilor producătorilor.

„România are avantajul că în comparaţie cu Rusia şi Ucraina este considerată un partener predictibil pentru export, pentru că este membră a Uniunii Europene şi instituţiile funcţionează mai bine decât în alte ţări. Însă, în momentul în care venim din neant cu o decizie de oprire a exporturilor, este periclitată credibilitatea pe piaţa externă. Noi ne aşteptăm ca România să rămână în continuare un partener predictibil pentru export. Este în interesul nostru, al fermierilor şi al traderilor“, a spus Vasile Varvaroi, preşedinte al Asociaţiei Română a Comercianţilor de Produse Agricole (ARCPA) şi director general al Cagill, în cadrul unei conferinţe de presă.