ANM: Codul galben de ploi a fost prelungit până luni pentru toată ţara

Autor: Otilia Serescu 12.06.2020

Meteorologii au extins atenţionarea de Cod Galben de ploi până luni, la ora 10.00, aceasta fiind valabilă pentru întreaga ţară, potrivit unui anunţ al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

„În intervalul menţionat, cu precădere în regiunile estice, nordice şi centrale, precum şi în zonele montane vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 25...30 l/mp şi pe arii restrânse 40...60 l/mp”, conform ANM.

În cursul săptămânii viitoare gradul de instabilitate atmosferică se va menţine accentuat în cea mai mare parte a ţării, precizează meteorologii.