Mallurile se redeschid, dar nu se aşteaptă nimeni la vânzări comparabile cu anul trecut până în 2021

Autor: Roxana Rosu 12.06.2020

Centrele comerciale finalizează în aces­te zile pregătirile pentru redeschidere, anun­ţa­tă pe 15 iunie, pentru a asigura respectarea mă­surilor de siguranţă şi de distanţare socială care sunt în continuare necesare, investiţiile pentru echipamente, consumabile şi angajaţii necesari depăşind 500.000 euro, apreciază consultanţii Colliers International.

Estimările arată că traficul din centrele co­merciale ar putea reveni la normal în sezo­nul sărbătorilor de Crăciun, pe măsură ce cumpărătorii îşi reiau gradual obiceiurile de dinainte de pandemie.

Retailerii de produse nealimentare au fost printre cei mai afectaţi de măsurile luate în timpul stării de urgenţă pentru prevenirea răs­pândirii coronavirusului. Închiderea cen­tre­lor comerciale a determinat chiriaşii din re­tail să-şi revizuiască aşteptările privind cifra de afaceri estimată pentru acest an, 45% din­tre ei aşteaptându-se la o scădere de peste 30%, iar 39% la o scădere de până la 30%, după cum a arătat un studiu efectuat în mar­tie de divizia retail a Colliers International.