Adrian Nechita Oros, ministrul agriculturii, vrea să finanţeze fermierii să-şi cumpere echipamente pentru udare acolo unde infrastructura permite irigarea
Suprafaţa irigată în prezent în România este de 322.000 de hectare, însă sunt zone în care infrastructura de irigaţii permite irigarea, dar fermierii nu dispun de echipamentele necesare pentru a beneficia de irigaţii. Astfel, vor fi sprijiniţi de stat să-şi cumpere echipamente pentru udat, a spus Adrian Nechita Oros, ministrul agriculturii. El nu a menţionat suma la care se gândeşte pentru o OUAI (Organizaţia Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii).
„Am constatat că sunt fermieri în zone în care există infrastructură principală de irigaţii reabilitată, dar ei nu au reuşit să irige din lipsa echipamentelor de udare. Împreună cu Ministerul Economiei am gândit o schemă de sprijin pentru a-i ajuta să-şi cumpere echipamente pentru udat, în aşa fel încât toţi cei care se află într-o zonă în care se poate iriga să aibă posibilitatea sa o facă“, a spus Adrian Nechita Oros, ministrul agriculturii.
De asemenea, el a adăugat că bugetul pentru modernizarea infrastructurii principale de irigaţii va fi suplimentat cu 10% în acest an, pentru a mai reabilita încă 200.000 de hectare până la finalul anului. Suma anunţată iniţial a fost de 50 de milioane de euro. De altfel, în ultimii trei ani au fost făcute investiţii în valoare de 110 milioane de euro.
Seceta prelungită din anul agricol 2019-2020 a afectat mare parte din culturile de toamnă - grâu, orz, rapiţă, astfel încât 1,6 milioane de hectare au fost declarate calamitate. Oros a spus că din verificările făcute până acum, 940.000 de hectare au fost într-adevăr afectate de secetă în proporţie de 100%. „Sunt zone în care a fost declarată calamitate de 110%.“