Şefa FMI: Opriţi plata dividendelor şi răscumpărările de acţiuni în sectorul bancar acum
Acţionarii care se sacrifică acum vor prospera când creşterea se va relua, scrie Kristalina Georgieva, managing director al Fondului Monetar Internaţional, într-o opinie publicată de Financial Times.
În condiţiile în care ne pregătim pentru o recesiune profundă în 2020 şi o redresare doar parţială în 2021, rezistenţa băncilor va fi pusă la încercare. A dispune de poziţii solide de capital şi lichiditate pentru susţinerea creditării va fi esenţial. Unul din paşii necesari pentru întărirea poziţiilor băncilor este reţinerea câştigurilor. FMI a calculat că cele 30 de bănci de importanţă sistemică la nivel mondial au distribuit aproximativ 250 mld. $ sub formă de dividend şi răscumpărări de acţiuni anul trecut. În acest an, acestea ar trebui să-şi reţină câştigurile pentru acumularea de capital în sistem, susţine şefa FMI.
Bineînţeles, aceasta are implicaţii neplăcute pentru acţionari, pentru care dividendele bancare ar putea reprezenta o sursă importantă de venit, însă în faţa unei scăderi economice abrupte, există argumente puternice pentru întărirea în continuare a bazei de capital a băncilor.
Clădirea unor baze mai solide se înscrie în seria de acţiuni întreprinse pentru stabilizarea economiei.
Interesele acţionarilor bancari se suprapun celor ale autorităţilor de supervizare şi clienţilor. Toţi acţionarii vor avea în ultimă instanţă de câşitgat dacă băncile reţin capitalul în loc să plătească acţionarilor în timpul pandemiei. Protejarea solidităţii sectorului bancar în acest moment înseamnă că odată cu accelerarea revenirii acţionarii se pot aştepta la plăţi însemnate, scrie Georgieva.
Necesitatea conservării capitalului este deja recunoscută, iar acest lucru trebuie să se întâmple la scară mai largă, în opinia şefei FMI.
În unele ţări, băncile au decis în mod voluntar să suspende colectiv plăţile şi răscumpărările de acţiuni. În altele, autorităţile de supervizare au fost nevoite să exercite presiuni în acest sens.
Deciziile la nivel colectiv sunt vitale. Băncile care acţionează pe cont propriu ar putea fi penalizate dacă investitorii nu înţeleg necesitatea unei astfel de decizii. Toate băncile ar trebui acoperite, indiferent dacă sunt de stat sau private, comerciale sau de investiţii. Însă nicio bancă nu poate acţiona singură, iar dacă voinţa colectivă nu există, autorităţile de supraveghere ar trebui să ia decizii pentru ele, scrie Georgieva.
Astăzi, autorităţile din multe ţări folosesc teste de rezistenţă pentru a determina dacă şi cu cât ar trebui restricţionate plăţile. Este timpul ca aceste teste, lansate pentru prima dată de FMI cu peste 20 de ani în urmă, să fie updatate pentru a lua în considerare probabilitatea în creştere a unor scenarii economice mai sumbre pe fondul pandemiei.
Coordonarea internaţională este vitală. Sectorul public face tot posibilul pentru a se evita o nouă criză bancară. Acţionarii au interesul şi obligaţia de a face la fel, în opinia şefei FMI.
Problema dividendelor nu se rezumă la sectorul bancar. În Germania, de exemplu, întreaga industrie auto a stârnit mânia pentru decizia de a acorda în continuare dividend în timp ce pledează pentru un pachet de stimulente din partea Berlinului.
Marea Britanie a decis recent să interzică firmelor care iau cele mai mari credite susţinute de stat pentru combaterea efectelor pandemiei să plătească dividend sau bonusuri sub formă de cash.