Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Zilnic de la 9.30 pe zf.ro şi facebook/zf. Mihai Chişu, analist: Am reintrat într-un registru normal al evoluţiei bursiere, acţiunile cresc şi scad cu unul-două procente pe zi

Autor: Tibi Oprea 18.05.2020

♦ Bursa de la Bucureşti a închis săptămâna cu o scădere de 2,47%.

Mihai Chişu, analist pe piaţa de capital, spune că în comparaţie cu acum o lună-două luni, când preţurile acţiunilor înregistrau variaţii mari ca urmare a panicii din rândul investitorilor determinate de evoluţia pandemiei, Bursa româ­nească a intrat într-un registru normal al dina­micii acţiunilor.

„Dacă ne amintim ce se întâmpla în urmă cu o lună-două luni de zile, vedem că am reintrat într-un registru normal al evoluţiei bursiere, în care acţiunile cresc şi scad cu unul-două procente pe zi, deci nu sunt variaţii de o amploare care să genereze stres“, spune el.

În şedinţele de joi şi vineri, un număr de 12 companii dintre cei 17 emi­tenţi din prima ligă bursieră au raportat rezultatele financiare aferente primelor trei luni ale anului, iar multe dintre aceste raportări au întrecut aşteptările pieţei. Cu toate acestea, indicele principal BET a scăzut în şedinţa de joi cu 1%, iar în şedinţa de vineri a crescut cu doar 0,38%. Mihai Chişu spune că dinamica Bursei de la Bucureşti a fost în concordanţă cu cea de pe bursele externe.