Proiect european de 12,7 mil. euro pentru achiziţionarea a 20 de autobuze electrice în municipiul Piatra Neamţ

Autor: Laurentiu Cotu 11.05.2020

Consiliul Judeţean Neamţ în parteneriat cu primăria Piatra Neamţ au accesat un proiect european de peste 12,7 mil. euro, din care aproximativ 11,5 mil. euro reprezintă finanţarea nerambursabilă, pentru reabilitarea şi modernizarea transportului ecologic. Proiectul presupune achiziţionarea a 20 de autobuze electrice în vederea creşterii până în 2024 cu peste 10% a numărului de utilizatori ai transportului în comun în municipiul Piatra Neamţ, reducerea cu peste 5% a deplasărilor locuitorilor cu autoturismul personal, implementarea unui sistem e-ticketing, extinderea, reabilitarea, modernizarea şi dotarea autobazei operatorului de transport. Proiectul este finanţat în cadrul Axei prioritare 4 - Sprijinirea dezvoltării urbane durabile.