Reţeaua de benzinării, restaurante şi hoteluri Ozana din Bistriţa şi-a crescut de aproape cinci ori profitul. Compania operează o reţea de 6 benzinării sub brandul Ozana

Autor: Laurentiu Cotu 11.05.2020

Compania Ozana SRL, o afacere cu benzinării, restaurante şi hoteluri con­trolată de familia Grindean din Bistriţa, a realizat anul trecut o cifră de afaceri de peste 79,9 mil. lei (16,9), în scădere cu 1% faţă de anul an­terior, potrivit cal­culelor făcute de ZF pe baza datelor de la Minis­terul Finan­ţelor Publice. Com­pania a finalizat anul 2019 cu un profit net de peste 3,6 mil. lei (767.000 de euro), de aproape 5 ori mai mare faţă de anul precedent, şi cu un număr mediu de 81 de angajaţi, conform datelor publice.

Compania operează o reţea de 6 benzinării sub brandul Ozana în judeţul Bistriţa-Năsăud (Bistriţa, Beclean, Susenii Bârgăului, Mititei, Sărmaşu, Feldru), hotelul Ozana de patru stele din municipiul Bistriţa (33 de camere şi 5 apartamente) şi două restaurante, unu în Bistriţa (Rose Garden) şi unu la ie­şirea din Beclean (Ozana). Compania Ozana SRL a fost înfiinţată în anul 1992 cu principal domeniu de activitate comerţ cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine spe­cializate şi este controlată de antre­prenorii Ioan şi Ana Grindean.