Industria de peste 1 miliard de lei a concertelor şi festivalurilor a fost „anulată“ de pandemia de COVID-19

Autor: Cristina Roşca 30.04.2020

Klaus Iohannis: Marile festivaluri probabil nu vor avea loc în 2020. „Nu poţi să ai un festival pornind de la aceste reguli de distanţare socială. Premisa de bază a evenimentelor de gen e tocmai lipsa distanţării sociale. Industria se va debloca atunci când va exista tratament şi mai târziu vaccin“, spune John Vârbiu, unul dintre organizatorii Summer Well, unul dintre cele mai mari festivaluri locale.

Industria activităţilor de creaţie şi interpretare artistică a fost lovită în plin de pandemia de COVID-19 care a şters de pe lista de posibilităţi orice tip de întâlnire ce presupune un număr de câteva zeci, sute şi mai ales mii de persoane. Astfel, concertele şi festivalurile au fost anulate sau amânate pe termen nelimitat, evoluţia numărului de cazuri de îmbolnăviri fiind cea care va decide soarta acestor evenimente. Totuşi, cele mai multe voci spun că până la găsirea unei soluţii – vaccin sau tratament – adunările de mari dimensiuni sunt puţin probabile.

„Marile festivaluri probabil că nu vor avea loc în acest an, pentru că nu putem să ris­căm“, a spus săptămâna aceasta preşe­din­tele Klaus Iohannis. Situaţia nu este specifică doar României însă ea loveşte puternic această in­dus­trie locală aflată într-un ade­vă­rat boom.