Videoconferinţa ZF Cum trecem împreună criza. Ioan Filip, Taparo: Criza ne forţează să ne readaptăm businessul. Am obţinut o finanţare de 20 mil. euro pentru construcţia unei fabrici de textile medicale, investiţie pe care o vom face în următoarele opt luni

Autor: Cristina Bellu 14.04.2020

Ioan Filip, fondatorul businessului românesc specializat în producţia de mobilier Taparo, este de părere că momentul actual forţează multe companii să-şi readapteze businessul pentru a putea supravieţui. În acest sens compania a  luat decizia de a contracta o finanţare pentru construcţia unei fabrici de textile medicale.

“Am dezvoltat un grup de lucru, am realizat un mini-business plan pe care l-am prezentat către Eximbank, care a aprobat o finanţare de peste 20 mil. euro pentru o fabrică de textile medicale. Vom realiza acestă investiţie în următoarele 8-10 luni”, a spus Ioan Filip în cadrul celei mai mari videoconferinţe pentru antreprenori “Cum trecem împreună criza”, organizată marţi de Ziarul Financiar şi Banca Transilvania.

Alte declaraţii:

♦ Înainte de debutul crizei, grupul format din patru companii avea afaceri de 90 mil. euro din care 75% export direct de mobilier tapiţat.

♦ Odată cu instalarea crizei domeniul a fost profund afectat. În martie cifra de afaceri a scăzut cu 30%, iar în aprilie cu 90%.

♦ Ne-am adaptat situaţiei de criză prin confecţionarea de materiale adaptate pentru industria medicală.

♦ Din cei 1.600 de angajaţi pe care îi aveam, 1.000 sunt în şomaj tehnic, iar cu 600 producem echipamente de protecţie medicale.

♦ Relansarea economică – în această perioadă am avut contacte cu retailerii mari cu care am discutat potenţiale planuri de relansare a producţiei şi modalităţi de revenire a producţiei de dinainte de începerea crizei şi am ajuns la concluzia că după ieşirea din criză va trebui să ne diversificăm produsele şi clienţii.

♦ Astăzi producem o parte din echipamente de protecţie. Investiţiile pe care le propunem vin gradual.

♦ Ca măsuri de protecţie – instituţiile statului pentru care furnizăm marfă ar trebui să respecte termenele de plată, să nu se blocheze fluxurile de numerar.

♦ Trebuie să existe măsuri guvernamentale şi legislative pentru toate companiile astfel încât să nu se blocheze lanţul de producţie şi întreg lanţul economiei.