Pacient cu COVID-19 în stare gravă, dus din Suceava la Bucureşti cu o aeronavă C-27J Spartan

Autor: Mihaela Gidei 11.04.2020

Un pacient în stare gravă, confirmat cu noul coronavirus, a fost dus, sâmbătă, din Suceava la Bucureşti. Zborul a fost efectuat cu o aeronavă de tip C-27J Spartan.

O aeronavă de tip C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni de evacuare medicală, a efectuat, sâmbătă, la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, o misiune umanitară de urgenţă pe ruta Bucureşti – Suceava şi retur.

Zborul a fost efectuat pentru transferul unui pacient aflat în stare gravă, confirmat pozitiv SARS-CoV-2.

Aeronava a avut la bord o echipă a SMURD Bucureşti, precum şi un modul de izolare dotat cu aparat de ventilaţie mecanică şi o grupă pentru decontaminarea personalului şi a echipamentelor, anunţă Ministerul Apărării.