Horaţiu Ţepeş, proprietarul acoperişurilor Bilka Steel din Braşov: Statul trebuie să investească, să aibă programe clare, să atragă fonduri din toate sursele

Autor: Alina-Elena Vasiliu 09.04.2020
Autorităţile şi mediul privat trebuie să conştientizeze situaţia în care economia se află în acest moment, să contureze strategii şi să aibă planuri flexibile, este de părere Horaţiu Ţepeş, proprietarul producătorului de acoperişuri Bilka Steel din Braşov. „Statul trebuie să investească, să aibă programe clare, să atragă fonduri din toate sursele, să luăm o parte din ce a făcut Polonia din 2009, singura ţară care nu a avut recesiune, pentru că a avut investiţii masive şi a atras fonduri europene şi din toate sursele. Va fi o criză mult mai dură decât cea din 2009 şi de durată, eu aşa consider”, spune Horaţiu Ţepeş.