Bursa de la Bucureşti este pe roşu la mijlocul zilei, cu scăderi de 1-2% pe toţi indicii

Autor: Roxana Rosu 01.04.2020

Bursa de la Bucureşti este pe roşu la mijlocul zilei, cu scăderi de 1-2% pe toţi indicii, în timp ce majoritatea companiilor listate afişau pierderi ce variază între 0,2% şi aproape 6%.

Indicele principal, BET, are -1,9% la ora 12.00, BET-Fi -1,22%, iar indicele energetic BET-NG -0,8%.

În rândul companiilor din componenţa BET, cea mai mare scădere este înregistrată de BRD, cu -5,9%, după ce banca a anunţat astăzi că acţionarul majoritar, Societe Generale, a solicitat păstrarea profitului din 2019, de 1,5 miliarde lei, în conturile băncii, fără a fi distribuit ca dividende.

Tot în zona bancară, Banca Transilvania are -2%.

În sectorul energetic, aproape toate companiile sunt în scădere, cu -0,8% la OMV Petrom, -1.2% la Romgaz şi -2% la Transgaz. Singura excepţie era la ora menţionată Nuclearelectrica, cu un avans de 0,4%. 

Prin prisma dinamicii indicelui principal BET, bursa de la Bucureşti s-a prăbuşit cu 16% în martie 2020, acesta fiind cel mai abrupt declin lunar din ianuarie 2009 încoace, adică de când criza financiară începea să-şi înfigă adânc colţii în economia românească, arată datele agregate de ZF.