Opt jucători de la West Ham United prezintă simptome ale coronavirusului

Autor: Alexandru Stanila 28.03.2020

Opt jucători de la West Ham United prezintă simptome uşoare de coronavirusului şi se află în izolareale. Anterior, managerul David Moyes a intrat şi el în autoizolare, după ce a intrat în contact cu Mikel Arteta.

Opt jucători de la West Ham United prezintă simptome ale coronavirusului, a anunţat vicepreşedintele clubului londonez, Karren Brady.

Clubul nu a precizat cine sunt cei opt fotbalişti, însă ei prezintă simptome uşoare, se află acum în izolare şi au o stare bună, la fel ca familiile lor

Anterior, managerul lui West Ham, David Moyes, a intrat şi el în autoizolare, după ce a intrat în contact cu Mikel Arteta, antrenorul lui Arsenal, care a fost testat pozitiv cu COVID-19, iar recent s-a vindecat complet.

Sezonul din Premier League este suspendat până pe 30 aprilie, cel mai devreme, din cauza pandemiei de coronavirus.