Companiile din logistică: Protejaţi toate activităţile care contribuie la procesul vital de livrare a alimentelor şi medicamentelor

Autor: Mădălina Dediu Panaete 29.03.2020

ARILOG - Asociaţia Specialiştilor din Logistică, Depo­zitare şi Transport solicită,  într-o scrisoare deschisă, Guvernului României şi Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă să ţină cont şi să protejeze toate domeniile de activitate care contribuie la procesul vital de livrare a alimentelor şi medicamentelor către populaţie, care implică atât activităţile de transport/distribuţie, cele de depozitare şi de manipulare a mărfurilor, cât şi cele din industria ambalajelor aferente.

„Aşadar, ţinând cont că odată cu creşterea volumelor de mărfuri alimentare şi de strictă necesitate distribuite, a crescut şi nevoia supli­mentară de angajaţi, consi­derăm că trebuie regle­mentat de urgenţă un cadru legal facil prin care să se redistribuie forţa de muncă. Există numeroase domenii care au închis activitatea şi care au angajaţii în şomaj tehnic: fabrici automotive, turism, horeca (restaurante, baruri, hoteluri). Acest personal trebuie să fie accesibil uşor companiilor a căror activitate este vitală în aceste momente, pentru procesele de muncă care nu necesită personal specializat (firme producătoare de alimente, magazine alimentare, activităţi de depozitare), pentru a suplimenta eventuale îmbolnăviri de coronavirus şi concediile pentru supravegherea copilului”, susţin reprezentanţii ARILOG.