Airbus opreşte fabricile din Franţa şi Spania pentru patru zile

Autor: Laura Albu 17.03.2020

Producătorul de aeronave Airbus a luat decizia de a suspenda producţia în fabricile sale din Franţa şi Spania pentru patru zile, transmite Reuters. De-a lungul celor patru zile, Airbus va implementa condiţii mai stricte de igienă pentru angajaţi.

Efectele economice ale pandemiei de coronavirus au fost transferate din sectorul companiilor aeriene în sectorul manufacturier, în condiţiile în care şi marii producători auto au rămas fără piese, fiind forţaţi să închidă producţia.

Compania se confruntă cu cea mai gravă perturbare generală a producţiei Airbus de la greva partenerului britanic BAE Systems din 1989.

Compania a anunţat într-un comunicat că această perioadă de pauză îi va oferi destul timp pentru „a implementa condiţii stricte pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii în timpul lucrului”.

Franţa şi Spania sunt printre ţările europene care au aplicat mai multe măsuri de restricţionare a transporturilor din cauza răspândirii coronavirusului.

Rivalul american Boeing a anunţat luni că îşi foloseşte toate resursele pentru a continua operaţiunile de producţie.