Afacerile din comerţul engros, cu excepţia celui cu autovehicule şi motociclete, au crescut în ianuarie 2020 cu 12,9% faţă de ianuarie 2019, susţinute de vânzările de animale, produse agricole şi echipamente IT

Autor: Roxana Rosu 17.03.2020

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut în ianuarie cu 12,9% faţă de perioda similară de anul trecut, pe serie brută, în timp ce, raportat la decembrie 2019, vânzările au fost cu 16,2% mai mici, arată datele INS.

Creşterea anuală din ianuarie a fost susţinută în special de comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+39,7%), al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+27,9%), de comerţul cu ridicata specializat al altor produse (+23,1%), comerţul cu ridicata nespecializat (+19%).

În schimb, cifra de afaceri din activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata a scăzut cu 13,3%.

Ca serie ajustată sezonier, comerţul a avansat în ianuarie 2020 cu 8% faţă de ianuarie 2019 şi cu 2,4% faţă de decembrie.

La nivelul anului trecut, comerţul engros a crescut cu 5,7% faţă de 2018.