La Liga va avea pierderi de 700 de milioane de euro din cauza coronavirusului

Ziarul Financiar 13.03.2020

Oprirea campionatului din La Liga duce la pierderi uriaşe din punct de vedere financiar pentru cluburi. Potrivit presei din Spania, sumele se ridică la un total de 700 de milioane de euro, iar cele mai afectate sunt Real Madrid şi Barcelona.

550 de milioane de euro sunt din drepturile tv, iar 150 de milioane de euro din bilete. Totuşi, nu au fost luate în calcul alte activităţi de marketing care ar fi sporit veniturile cluburilor.

Coronavirusul afectează campionatele din toată Europa, dar şi competiţiile internaţionale au de suferit. Pierderile pot fi şi mai mari, dacă situaţia nu se remediază în perioada următoare şi vor fi amânate mai multe meciuri.

În acest moment, se preconizează că numărul persoanelor infectate cu acest virus va începe să scadă peste câteva luni bune.