CEZ, companie de 9,9 mld. euro la bursa de la Praga, pentru ZF: „Procesul de vânzare a activelor din România se desfăşoară conform planului“. În S1/2020 CEZ ar trebui să primească ofertele de la investitori

Autor: Liviu Popescu 06.03.2020

Grupul ceh din domeniul energiei CEZ, cu o capitalizare de 9,9 mld. euro la bursa de la Praga, se aşteaptă ca în următoarea perioadă să aibă pe masă ofertele finale ale investitorilor care vor să cumpere activele CEZ în România, într-o tranzacţie evaluată de ZF la circa 1,3 miliarde de euro. 

Astfel ZF a trimis un set de întrebări către biroul de presă de la Praga, prin care a solicitat detalii cu privire la procesul de vânzare, dar şi cu privire la evaluarea pe care CEZ o face activelor din România. 

„Procesul de vânzare se desfăşoară conform planului. Nu comunicăm informaţii detaliate despre proces ca urmare a acordurilor de confidenţialitate semnate individual cu participanţii”, a transmis biroul de presă al CEZ la solicitarea ZF.