Veşti bune pentru românii cu credite: Robor a atins cel mai mic nivel din ultimul an

Autor: Mediafax 05.03.2020

Indicele Robor la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a ajuns ieri la cel mai scăzut nivel din ultimul an, respectiv 2,89% pe an, potrivit datelor Băncii Naţionale. 

Un nivel mai redus al dobânzii interbancare cu scandenţa la trei luni a fost înregistrat pe 17 ianuarie 2019 - de 2,87% pe an. Robor la trei luni este dobânda la care instituţiile bancare îşi acordă împrumuturi cu scadenţa la trei luni.

Marţi, BNR a raportat un nivel al Robor la trei luni de 2,94% pe an. Spre sfârşitul lunii februarie, indicele Robor la 3 luni coborâse sub pragul de 3%, pentru prima dată din noiembrie 2019.