Transilvania Construcţii, companie controlată de familia Timofte, încheie anul 2019 cu un profit net de 9,9 mil. lei şi afaceri de 37 mil. lei

Autor: Tibi Oprea 28.02.2020

Transilvania Construcţii (COTR), companie de dezvoltări şi investiţii imobiliare controlată de familia Timofte, a raportat pentru anul 2019 un profit net de 9,9 milioane lei, în creştere cu 78,8% faţă de 2018, la afaceri de 36,9 milioane lei, plus 6,2%, potrivit calculelor realizate de ZF.

Compania a avut în 2019 cheltuieli din exploatare de 21 milioane lei, faţă de 30 mil. lei în 2018. Profitul operaţional a fost de 16,6 mil. lei, respectiv cu 74,5% mai mare faţă de cel din anul precedent, în timp ce profitul net atribuibil acţionarilor a fost de 9,9 mil. lei. Transilvania Construcţii avea la finalul anului 2019 active totale de 250 mil. lei, în creştere cu 8,7% faţă de finele anului 2018.

Acţiunile COTR se tranzacţionează în scădere cu 4,2% de la începutul anului, pe fondul unui rulaj de 38.250 lei, emitentul ajungând la 92 mil. lei capitalizare. Andrei Timofte, directorul general al companiei, deţine 59,15% din companie, în timp ce Mircea Timofte, preşedintele consiliului de administraţie, are un pachet de 35,6% din numărul de acţiuni.