Răsturnare de situaţie: Donald Trump denunţă "dezinformarea" opoziţiei democrate privind ingerinţele electorale ruse

Autori: Mihai Draghici , Mediafax 21.02.2020

Donald Trump, preşedintele SUA, a denunţat, vineri, acuzaţiile privind planurile Rusiei de a se implica din nou în scrutinul prezidenţial american, catalogând acţiunile opoziţiei democrate drept o "farsă".

"O altă campanie pentru dezinformare a fost lansată de politicienii democraţi din Congres care spun că Rusia mă preferă pe mine faţă de oricare dintre candidaţii democraţi care nu fac nimic şi care, în două săptămâni, nu au fost în stare să numere voturile din Iowa. Farsa numărul 7!", a declarat Donald Trump prin Twitter.

Rusia a iniţiat acţiuni de implicare în campania electorală premergătoare scrutinului prezidenţial programat în Statele Unite în anul 2020 pentru a facilita realegerea în funcţie a preşedintelui Donald Trump, conform unor date semnalate de serviciile secrete unor membri ai Congresului.