Miliardarul ceh Radovan Vitek a devenit cel mai mare acţionar al Globalworth la trei zile de când a cumpărat acţiunile lui Ioannis Papalekas

Autor: Bogdan Alecu 05.02.2020

Sud-africanii de la Growthpoint nu mai sunt cei mai mari acţionari din cadrul Globalworth, cu un pachet de 29,4% din acţiuni, ci au trecut pe locul secund.

Pe prima poziţie a urcat în premieră dezvoltatorul ceh CPI Property Group SA deţinut de miliardarul Radovan Vitek după ce a mai cumpărat acţiuni astăzi, ajungând de la 27,7% din acţiuni ieri, la 29,404% din acţiuni, după ce ieri a crescut cu aproape 11 puncte procentruale. Acum al treilea cel mai mare acţionar este dezvoltatorul german Aroundtown, cu 21,9% in acţiuni.

Grupul ceh îşi majorase pe 31 ianuarie 2020 participaţia prin preluarea integrală a pachetului de acţiuni deţinut de fondatorul şi CEO-ul Globalworth, Ioannis Papalekas, care s-a retras astfel din acţionariatul companiei. Pentru pachetul de acţiuni CPI Property Group a plătit circa 280 mil. euro.