Aplicaţia zilei: Refind

Autor: Ioana Nita 22.01.2020

Nume: Refind

Platformă soft: Google Android, Apple iOS

Preţ: gratis

Dezvoltator: Refind Inc.

Funcţionalitate: aplicaţia selectează zilnic câte 10 linkuri către ştiri şi articole relevante pentru utilizatori, acestea fiind alese în funcţie de domeniile şi subiectele lor de interes. Pentru a utiliza aplicaţia, utilizatorii trebuie să îşi creeze un cont în prealabil, iar apoi să selecteze domeniile de interes, precum şi să dea follow anumitor publicaţii şi autori preferaţi. Cu cât citesc mai mult, cu atât recomandările devin mai bune. Utilizatorii pot salva link-urile pentru a le citi mai târziu, iar aplicaţia le sortează pe categorii – de citit în curând sau într-o bună zi, şi trimite apoi notificări pentru a le reaminti de ele.