Janssen, compania farma a Johnson & Johnson, l-a adus pe Sévan Kaloustian, un manager din Polonia, să conducă operaţiunile companiei în România

Autor: Georgiana Mihalache 20.01.2020

Janssen, Companiile Farmaceutice ale Johnson & Johnson, l-a numit pe Sévan Kaloustian în funcţia de managing director al firmei în România, cu o experienţă de zece ani în cadrul companiei. Anterior, Sévan Kaloustian a fost director comercial pentru Janssen Polonia.

„Anul acesta, vom continua să ne dezvoltăm prezenţa consistentă pe care Janssen deja o are în România. Ne dorim să continuăm dialogul pe care îl avem cu autorităţile din domeniul sănătăţii şi cu reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi pentru a dezvolta împreună soluţii comune care pot răspunde priorităţilor din sănătate raportat la compensarea şi accesibilitatea medicamentelor inovatoare”, a spus Sévan Kaloustian, managing director Janssen România.