Şantierul Naval Orşova, companie controlată de trei SIF-uri, şi-a bugetat un profit net de 3,2 milioane lei în 2020, la venituri totale de 67 milioane lei

Autor: Tibi Oprea 20.01.2020

Şantierul Naval Orşova (simbol bursier SNO), producător de nave fluviale controlat de trei societăţi de investiţii financiare, şi-a bugetat pentru anul 2020 un profit net de 3,18 mil. lei, la venituri totale de 66,9 mil. lei, potrivit hotărârilor acţionarilor din 17 ianuarie publicate la bursă. 

Societatea se aşteaptă la cheltuieli totale de 63,16 mil. lei şi a aprobat un program de investiţii în valoare de 4 mil. lei pentru 2020. De la începutul anului, acţiunile SNO se tranzacţionează în creştere cu 5,4% pe fondul unui rulaj de 27.480 lei, emitentul ajungând la 44,5 mil. lei capitalizare.