Un start-up pe zi. Trei asociate au creat un magazin online de decoruri pentru prăjituri, după o investiţie de 30.000 de euro

Autor: Alina-Elena Vasiliu 20.01.2020

Peste 85% dintre produsele din portofoliul Malkeko sunt fabricate în Uniunea Europeană, iar restul au ca ţară de provenienţă China.



Trei partenere de business – un avocat, un specialist în managementul calităţii şi un altul în marketing şi comunicare – au investit 30.000 de euro într-un magazin online unde vând ustensile şi ingrediente pentru decorarea prăjiturilor.

„Totul a pornit anul trecut, în 2019, în timpul unei vacanţe în Franţa. Ne plimbam seara prin centrul unui oraş micuţ de pe Valea Loirei şi am decis să vedem şi străduţele lăturalnice. La prima intersecţie, am zărit cel mai cochet magazin pe care l-am văzut vreodată, burduşit cu lucruri frumoase, colorate”, povesteşte Adriana Vlad, una dintre asociate.