Arhitectul Ilarion Ursu a făcut afaceri de 28,5 mil. lei în 2019 cu fabrica de acoperişuri RoofArt din Covasna. Compania vinde produse atât în România, cât şi în străinătate, în ţări precum Marea Britanie, Irlanda, Germania, Ungaria, Slovacia, Lituania, Ucraina, Belarus, Rusia, Grecia

Autor: Alina-Elena Vasiliu 20.01.2020
RoofArt, un producător român de sisteme pentru acoperiş din judeţul Covasna, deţinut de arhitectul Ilarion Ursu, a făcut afaceri de 28,5 milioane de lei în 2019, cu un număr de 40 de angajaţi. Businessul a fost fondat în 2001 şi a pornit în Republica Moldova.

„Valoarea totală a investiţiilor la nivelul grupului în cei aproape 20 de ani de activitate se ridică la aproximativ 5 milioane de euro. Nu ne-am bazat până în prezent pe finanţări din proiecte europene sau din alte surse externe, de aceea am fost nevoiţi să reinvestim în mod constant profitul companiei şi să ne dezvoltăm pe forţele proprii”, spune Andrei Postu, director executiv la RoofArt România.