ZF Live. Ştefan Marcu, director general, A.T. Kearney: Situaţia economică globală va afecta creşterea economică din România, care va suferi o încetinire mai accentuată faţă de restul Europei. „Accesul la educaţie, la un job şi la o locuinţă cu un preţ accesibil devine din ce în ce mai greu atât la nivel global, cât şi pentru România.“

Autor: Miruna Diaconu 23.12.2019

Situaţia economică la nivel global nu este tocmai fericită în acest moment, iar acest lucru va avea efecte asupra consumatorului final în ceea ce priveşte preţul bunurilor importate în România. Scurgerea atât a capitalului cât şi a investiţiilor va avea efecte majore asupra României, în sensul în care creşterea economică va suferi o încetinire mult mai accentuată faţă de restul ţărilor din Europa.

„În 2020 nu cred că vom avea de-a face cu o criză. Nu mă aştept să avem un slowdown foarte puternic, dar e clar că vom avea o încetinire. Când Germania strănută efectul se duce inclusiv către România, apoi către Polonia“, spune Ştefan Marcu, director general al A.T. Kearney, firmă de consultanţă strategică şi de management, în cadrul emisiunii de business ZF Live.

Situaţia economică la nivel global a început să sufere o încetinire  în ceea ce priveşte creşterea. La nivelul Europei, Germania, considerată a fi motorul economic european, suferă o încetinire semnificativă a creşterii economice, astfel mulţi investitori globali trec de la  moneda euro la dolar. „Statele Unite ale Americii depun eforturi semnificative pentru a ţine dolarul slab ca să impulsioneze exportul de produse americane. Dolarul devine din ce în ce mai puternic“, spune Ştefan Marcu.