Ce a declarat PSD cu ocazia Zilei Minorităţilor Naţionale din România: Respectarea diversităţii etnice, lingvistice şi religioase, o garanţie a unei societăţi moderne

Autori: Ana Petrescu , Mediafax 18.12.2019

Reprezentanţii PSD au transmis, miercuri, cu prilejul Zilei Minorităţilor Naţionale din România, că respectarea diversităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase reprezintă o garanţie a unei societăţi moderne şi a unei democraţii consolidate.

„Partidul Social Democrat transmite, cu prilejul Zilei Minorităţilor Naţionale din România, comunităţii minorităţilor naţionale, urări de sănătate, belşug şi împliniri! Contribuţia minorităţilor naţionale la dezvoltarea României este de netăgăduit, iar respectarea diveristăţii entice, culturale, lingvistice şi religioase reprezintă o garanţie solidă a unei societăţi moderne şi a unei democraţii consolidate”, arată social-democraţii, într-un comunicat de presă remis, miercuri, MEDIAFAX.

Sursa citată mai precizează că „doar în armonie, prin dialog, prin solidaritate, prin unitate, prin respectarea drepturilor şi ocrotirea valorilor fiecăruia dintre noi, putem construi pe mai departe o Românie prosperă şi puternică, o ţară sigură, în care fiecare cetăţean să se simtă protejat şi respectat. “La mulţi ani!” tuturor cetăţenilor care aparţin minorităţilor naţionale! La mulţi ani, România!”.