Fondul Mozaik Investments a cumpărat 35% din afacerea 5 To Go, cu 140 de cafenele şi venituri de 8 mil. euro: Vrem 500 de unităţi în România şi vizăm dezvoltarea regională. Prima dată vom merge în Cracovia, Polonia, iar apoi ne uităm la Bulgaria sau Ungaria

Autor: Cristina Roşca 17.12.2019
Fondul de investiţii Mozaik Investments, ale cărui baze au fost puse de Sacha Dragic – proprietarul Superbet, de Vlad Buşilă - cofondator al Capital Partners (actualmente BT Capital Partners) – şi de Roland Haas, un bancher de investiţii cu experienţă de trei decenii în industrie, a făcut prima tranzacţie pe piaţa din România prin preluarea unui pachet de 35% din acţiunile lanţului de cafenele 5 To Go.

Restul de 65% din titlurile reţelei ce numără peste 140 de unităţi şi care are afaceri cumulate de 8 mil. euro în 2019 rămân în posesia antreprenorilor fondatori.

„Am tatonat pe parcursul anului 2019 această tranzacţie pe care am încheiat-o acum. Este de fapt un parteneriat pentru dezvoltare”, spune Radu Savopol, co-fondatorul reţelei lansate pe piaţă în 2015.