Un nou secretar de stat la Ministerul Finanţelor: Mironel Panţuroiu va gestiona datoria publică de 330 mld. lei

Autor: Mediafax 13.12.2019

Mironel Panţuroiu a fost numit, prin decizie a prim-ministrului, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial.

Conform declaraţiei de avere, Mironel Panţuroiu a fost inspector principal la ANAF - Direcţia generală de executare silită cazuri speciale.

În 2015 Mironel Panţuroiu era inspector la Primăria Pantelimon.

 Ministerul Finanţelor are şase posturi de secretar de stat, din care în prezent sunt ocupate trei.